ELOWHEEL – Sistem de inspecție jante cu curenți turbionari
ELOWHEEL este un sistem modern de testare cu curenți turbionari. Acesta permite inspecția suprafeței precum și volumului jantelor, cu ajutorul sondelor de înaltă și joasă frecvență.
Roțile si, implicit, jantele aeronavelor sunt expuse la sarcini mecanice mari, în special în timpul decolării și aterizării. În plus, apar solicitări termice enorme în timpul acționării frânelor după aterizare. Astfel, jantele aeronavelor civile, precum și aeronavelor militare, trebuie inspectate pentru eventuale daune, conform intervalelor de întreținere. Regiunile cu tensiuni maxime, de ex. in jurul găurilor, prezintă un interes deosebit.